Dacă mergem de la interior spre exterior, aşa cum procedează Dumnezeu cu păcătosul, Cortul are întâi Locul Preasfânt – inaccesibil – care cuprinde numai chivotul mărturiei (v.33), apoi un Loc Sfânt, separat de Locul Preasfânt prin perdeaua dinăuntru, semnificaţia perdelei fiind arătată în Evrei 10.20: perdeaua (dinăuntru) este trupul Său (Lit: carnea Sa). Firea omenească a lui Hristos este astfel reprezentată ca o îmbinare de glorii şi de perfecţiuni, despre care ne dau o idee materialele întrebuinţate. Heruvimii brodaţi ne amintesc de cei care i-au interzis omului accesul la pomul vieţii (Geneza 3.24). Dar, la moartea lui Isus, perdeaua dinăuntru a fost ruptă, Dumnezeu deschizându-i astfel omului o cale în locul prezenţei Sale.Înaintea perdelei dinăuntru sunt aşezate atât masa şi sfeşnicul (v.35), cât şi altarul de aur (30.6). Cortul însuşi este închis printr-o perdea, dar o perdea fără heruvimi, pentru că preoţii sunt autorizaţi să intre acolo pentru a-şi face slujba. În sfârşit, în faţa cortului era altarul de bronz, descris în cap. 27 (v.1-8) El era pătrat şi de dimensiuni apreciabile, spunând despre cruce şi eficacitatea ei. Era făcut din lemn de salcâm: Hristos făcut om pentru noi, pentru ca să sufere şi să moară – acoperit cu aramă: potrivit pentru a face faţă testului focului judecăţii divine împotriva păcatului. Glorie Răscumpărătorului nostru desăvârşit!