La confecţionarea tuturor acestor obiecte trebuia să se ţină seama de o singură condiţie obligatorie, anume de a urma modelul pe care Dumnezeu l-a dat pe munte. Nu era loc aici pentru nici o improvizaţie din partea omului. Tot aşa este şi în chestiunile spirituale: Noi trebuie să urmăm directivele divine şi să nu deviem de la modelul pe care Domnul, în înţelepciunea Sa, ni l-a dat.
Toate piesele mobilierului din tabernacol Îl simbolizau pe Cristos în slava Sa: chivotul simboliza dumnezeirea Sa (aurul) şi umanitatea Sa (lemnul). Scaunul îndurării Îl întruchipa pe Cristos în calitatea de scaun al îndurării sau ispăşirii pentru noi (Rom 3:25). Masa pâinii punerii înainte îl reprezenta pe Cristos ca Pâinea Vieţii. Sfeşnicul îl înfăţişa pe Cristos ca Lumina lumii. Altarul de bronz (cap. 27) îl tipiza pe Cristos ca Jertfa arderii de tot, consumată pe de-a-ntregul pentru Dumnezeu: Altarul tămâierii sau altarul poleit cu aur (cap. 30) înfăţişa mireasma lui Cristos în Dumnezeu. Ligheanul (cap. 30) îi simboliza pe Cristos în ipostaza de curăţire a poporului Său prin spălarea cu apă prin Cuvânt (cf. Tit 3:5;In 13:10;Efes 5:26).