4. Masa pâinii punerii înainte

Masa pâinii punerii înainte era o masă de lemn poleită cu aur curat. De jur-împrejurul ei era un chenar de aur şi un cadru de un lat de palma cu încă un chenar de aur. Asemenea chivotului, masa era transportată cu ajutorul drugilor trecuţi prin inele din cele patru colţuri de jos ale celor patru picioare ale ei. Pe masă erau aşezate douăsprezece pâini (v, 30) pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. De asemenea mai erau diverse vase, farfurii, căţui, potire şi ceşti pentru turnat.