În acest capitol încep instrucţiunile cu privire la închinare. Cortul, „imaginea şi umbra celor cereşti“ (Evrei 8.5), ne prezintă, prin detaliile sale, ca o serie de simboluri, condiţiile în care: 1) Dumnezeul Cel Sfânt poate locui în mijlocul alor Săi; 2) cum noi, care suntem păcătoşi, ne putem apropia de acest Dumnezeu sfânt. Aceste chestiuni privesc adevărurile de bază ale mântuirii noastre şi locul lor în ordinea divină.Când dorim să descriem o casă, nu începem cu mobila. Aici, dimpotrivă, chivotul ocupă primul loc, pentru că Îl reprezintă pe Hristos, centrul planurilor lui Dumnezeu. Era făcut din lemn de salcâm (copac ce creşte în soluri aride, nestricăcios, imagine a umanităţii lui Hristos – Isaia 53.2), poleit cu aur, semn al divinităţii Sale. Capacul ispăşirii, din aur curat, care acoperea chivotul, spune despre un Dumnezeu binevoitor, împăcat prin sângele care era adus (Romani 3.25) şi care îl poate întâlni acolo pe omul păcătos (v. 22). „Heruvimii gloriei“, ale căror feţe erau întoarse (Evrei 9.5), ne spun că acolo sunt taine divine adânci, în care „îngerii doresc să privească“ (1 Petru 1.12).