„Moise s-a suit împreuna cu Aaron, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrâni ai lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui. El nu şi a întins mâna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, şi totuşi „au mâncat şi au băut” (vers. 9-11). Aşa era arătarea Dumnezeului lui Israel” în strălucire şi neprihănire, în slavă şi sfinţenie. Aici nu era arătarea dragostei Tatălui, nici glasul Lui dulce, răspândind pace şi încredere în inimă. Nu, „lucrarea de safir străveziu” arăta această neprihănire si strălucire care nu se putea ajunge; şi nu putea decât să spună păcătosului să stea „departe”. Cu toate acestea au văzut pe Dumnezeu, şi totuşi au mâncat şi au băut, dovadă de îngăduinţa şi îndurarea dumnezeiască, precum şi de puterea sângelui!