4. Legi privitoare la înşelăciune (22:7-15)
Versetele 7-9 se ocupă de furarea unor bani sau averi care au fost păstrate în custodie de o persoană în folosul alteia. Cel care a furat banii sau bunurile respective trebuia să dea înapoi dublu. Dacă hoţul nu era de găsit, cel care avea în păstrare banii trebuia să se înfăţişeze înaintea judecătorilor pentru a se vedea dacă el era cel vinovat. În orice caz de trădare a încrederii acordate, judecătorii hotărau daca vinovat era acuzatul sau acuzatorul, după care cerea celui vinovat să dea înapoi dublu. Dacă un animal murea, era vătămat sau alungat pe când se afla în păstrare şi dacă păstrătorul jura printr-un jurământ înaintea Domnului că i-a fost cu neputinţă să prevină ceea ce s-a întâmplat, nu trebuia să dea nimic înapoi. Dacă animalul a fost furat însă prin nebăgarea de seamă a celui care îl avea în păstrare, atunci persoana respectivă trebuia să plătească. Nu se cerea nici o restituire pentru un animal sfâşiat, dacă se putea aduce cadavrul animalului ca proba.