Cât despre o sclavă, aceasta nu putea fi eliberată în anul al şaptelea, în cazul în care stăpânul ei a luat-o între timp de soţie sau concubină şi era dispus să-şi îndeplinească faţă de ea responsabilităţile ce-i reveneau, în caz contrar, ea trebuia răscumpărată, dar nu putea fi vândută unor neevrei. Dacă stăpânul dorea s-o dea fiului său ca soţie, atunci trebuia s-o trateze ca pe o noră. Dacă stăpânul îşi lua o altă soţie, avea în continuare responsabilitatea de a-i asigura sclavei respective cele necesare traiului şi să-i acorde drepturi depline la căsătorie, aceste cuvinte referindu-se probabil la aranjamente pentru spaţiu de locuit. Altminteri ea trebuia eliberată fără să plătească bani. Faptul că Dumnezeu a dat legi privitoare la sclavie nu înseamnă că a aprobat sclavia. Mai degrabă, El a dorit să protejeze drepturile civile ale celor aflaţi în robie.