1. Legi privitoare la sclavi (21:1-11)
După ce a dat Cele Zece Porunci, Dumnezeu a mai transmis o mare diversitate de alte legi menite să guverneze conduita copiilor lui Israel.
Un: evreu putea deveni sclav, pentru achitarea unei datorii, ca act de restituire a unui obiect furat sau născându-se din părinţi evrei sclavi. Unui rob evreu putea să i se ceară să lucreze şase ani, dar în al şaptelea an trebuia pus în libertate. Dacă fusese căsătorit când a devenit sclav, atunci soţia lui era eliberată împreună cu el. Dacă se căsătorea în timpul servitutii, atunci soţia şi copiii ei erau proprietatea stăpânului. În acest caz, el putea opta să rămână sclav, găurindui-se urechea de uşorul uşii, omul identificându-se astfel de bună voie cu casa stăpânului său. Din acel moment el era „earmarked" („însemnat la ureche"). Este o minunată ilustraţie, întruchipându-L pe Cristos, Robul desăvârşit, care ne-a iubit atât de mult încât nu a ales libertatea, ci S-a dus la crucea Golgotei. Având în vedere ce a făcut Mântuitorul pentru noi, se cuvine ca şi noi să-I fim robi de bună voie, afirmând împreună cu episcopul Moule:
”Stăpânul meu, du-mă la uşă; Străpunge-mi încă o dată urechea ce nu Ţi se mai împotriveşte.
Legăturile Tale sunt libertatea mea; lasă-mă să stau Lângă Tine, trudind, îndurând şi ascultând” (este strofa a doua din imnul compus de Episcopul Handley C. G. Moule: „My Glorious Victor, Prince Divine," - Slăvitul meu Biruitor, Prinţ Divin).