Această scenă (v. 18-21) ne este reamintită în Evrei 12.19, pentru a ilustra deosebirea faţă de poziţia credinciosului în har. Lui nu i se mai porunceşte să facă una sau alta, ci să creadă în Isus care a făcut totul. De altfel, sfârşitul capitolului nu ni-l prezintă pe om în poziţia celui care face lucrări, ci în cea de adorator. Este clar că Sinai nu este locul unde Dumnezeu Se poate întâlni cu păcătosul (v.24). Versetul 25 arată că lucrările şi rânduielile omeneşti nu-şi găsesc locul în închinarea potrivită către Dumnezeu. În final, conform v. 26, nimeni nu trebuie să se ridice mai presus de fraţii săi; va fi vizibilă carnea, spre ruşinea sa.În imaginea robului evreu (21.2-6) Îl recunoaştem pe Domnul Isus (compară cu Zaharia 13.5, 6), Omul ascultător, singurul care a împlinit Legea. Acest Rob desăvârşit putea pleca liber pentru a Se înălţa la cer, fără să treacă prin moarte. Dar acolo El ar fi fost singur. Însă în iubirea Lui infinită, Hristos a dorit compania unei mirese. Pentru aceasta El a plătit preţul necesar. Sân gele-I vărsat, rănile Sale dovedesc aceasta, proclamând pentru eternitate umilinţa de bunăvoie a Celui care „a luat chip de rob“ (Filipeni 2.7) şi care, chiar şi în glorie, va găsi plăcere să-i slujească pe ai Săi (Luca 12.37).