După pustiul Şur (15.22) şi cel din Sin (16.1), poporul ajunge în pustiul Sinai. Purtaţi „pe aripi de vultur“ (simbol al puterii; v.4), sosesc acum la locul unde Domnul le va face descoperiri şi îi va învăţa cum doreşte El să fie slujit (10.26). Cum am văzut, în Egipt închinarea era imposibilă. În contrast cu Egiptul, de îndată ce s-a împlinit răscumpărarea şi Dumnezeu i-a pus deoparte pe ai Săi, El aşteaptă de la ei slujba laudei. „Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi naţiune sfântă“, declară El în v.6. „Ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată ...“, completează 1 Petru 2.9.Cu capitolul acesta începe o nouă parte a cărţii. Până aici am văzut ceea ce a făcut Domnul în har pentru poporul Său. Începând de aici vom vedea ce aşteaptă El în schimb de la ai Săi. Dumnezeu începe întotdeauna prin a dărui, înainte de a cere. Vai! Bietul popor nu ajunsese să se cunoască pe sine, în ciuda evenimentelor de la Masa şi de la Meriba (17.7). Ei răspund printr-o promisiune nebunească, pe care Dumnezeu nu le-o ceruse: „Vom face tot ce a zis Domnul!“ (v.8). Nu peste mult timp se va vedea incapacitatea lor de a respecta acest angajament.