B. Pustiul Sin (cap. 16)
Călătorind spre sud-est, poporul a ajuns în pustiul Sin. Acolo el s-a plâns mult de lipsa hranei şi a tânjit mult după mâncarea din Egipt, părând că uitase de sclavia teribilă care însoţea acea hrană. Dumnezeu a răspuns cu multă compasiune, procurând prepeliţe noaptea şi mană dimineaţa. Prepeliţele li s-au dat doar de două ori, aici şi în Numeri 11:31. În timp ce mana li s-a dat tot timpul. „Mană" înseamnă „Ce este aceasta?" Era hrana procurată miraculos de Dumnezeu; nu există posibilitatea explicării ei pe cale naturală. Mana consta în fulgi mici, rotunzi şi dulci (v. 31), ilustrând smerenia, desăvârşirea, curăţia şi dulceaţa lui Cristos, Pâinea lui Dumnezeu (In 6:48-51). Venirea ei era într-un fel legată de rouă dimineţii, amintindu-ne că Duhul Sfânt este Cel care face sufletele noastre să beneficieze de misiunea de slujire a lui Cristos. Israeliţilor li s-a permis să adune un omer de persoană. Indiferent cât de mult sau puţin au adunat, căutând să aproximăm un omer, au avut întotdeauna destul şi niciodată prea mult. Aceasta simbolizează suficienţa lui Cristos de a împlini toate nevoile poporului Sau şi rezultatele obţinute atunci când creştinii împart cu cei aflaţi în nevoi (2Cor 8:15). Mana trebuia adunată dis-de-dimineaţă, înainte ca soarele s-o topească. La fel trebuie şi noi să ne hrănim cu Cristos la începutul fiecărei zile, înainte ca presiunile vieţii să ne împresoare. Mana trebuia adunată zilnic, aşa cum trebuie să ne hrănim şi noi zilnic cu Domnul. Trebuia adunată în primele şase zile ale săptămânii, fiindcă într-a şaptea nu cădea nici o mană.