Murmure în faţa Mării Roşii (14.11, 12), la Mara (15.24), din nou în deşertul Sin (16.2), curând murmure şi la Refidim (17.3)! Vai, ce oglindă fidelă a inimilor noastre, atât de înclinate să uite că „bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna“ (Psalmul 136.13)! Cu câteva zile înainte cântaseră din toată inima cântarea eliberării. Acum ei murmură împotriva lui Moise şi a lui Aaron. De fapt plângerile lor sunt împotriva lui Dumnezeu (v.8). Dragi răsumpăraţi ai Domnului, să ne amintim că, fiind nemulţumiţi de alţii sau de împrejurările în care ne găsim, înseamnă, de fapt, că de Dumnezeu nu suntem mulţumiţi.Iar cât despre îngrijorarea legată de lucrurile necesare acestei vieţi, nu este ea oare un afront adus Celui care a spus: „Nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră, ce veţi mânca şi ce veţi bea ... Ajunge zilei necazul ei“ (Matei 6.25, 34; de văzut şi Psalmul 23.1)? El Însuşi a cunoscut ce înseamnă să fii în pustiu şi să-ţi fie foame. Dar, într-o supunere deplină, El a respins vicleşugurile ispititorului. A aşteptat de la Dumnezeu, cu toată încrederea, răspunsul la nevoile Sale.Câtă răbdare a arătat Domnul! În loc să pedepsească poporul, El începe prin a le arăta gloria Sa (v. 7, 10), luând asupra Lui satisfacerea lor.