Unul din cele mai mari miracole din toată istoria era pe punctul de a se produce: Domnul i-a poruncit lui Moise „Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. Tu ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despic-o; şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat"

În legătură cu împietrirea de către Dumnezeu a inimilor egiptenilor şi slăvirea Sa în Faraon şi în toată oastea lui, Matthew Henry scrie:

”Este un lucru drept din partea lui Dumnezeu să-i pună sub efectele mâniei Sale pe cei care s-au împotrivit atâta timp influenţelor harului Său. Cuvintele sunt rostite ca o formă de triumf asupra acestui rebel încăpăţânat şi plin de cutezanţă.”