Dumnezeu face ca totul să înceapă din ziua răscumpărării (12.2; 1 Regi 6.1). El instituie paştele ca o rânduială perpetuă. Gândul vrăjmaşului, în ce priveşte Mielul, este „să nu i se mai amintească numele“ (Ieremia 11.19). Dar Dumnezeu, pentru care lucrarea Fiului Său are un preţ aşa de mare, Se îngrijeşte ca amintirea Lui să fie mereu înnoită. „Este noaptea de ţinut pentru Domnul“ proclamă El (v.42), şi, mai departe: „aduceţi-vă aminte de ziua aceasta“ (13.3). Înlocuind Paştele cu Cina comemorativă, Domnul Isus le-a cerut alor Săi să facă aceasta spre pomenirea Lui (1 Corinteni 11.24, 25). Aţi răspuns la această dorinţă a Domnului?În cap. 13, Domnul Îşi declară drepturile asupra sufletului proaspăt răscumpărat (cap.12). Unii credincioşi, mai ales copii cu părinţi creştini, sunt mulţumiţi că sunt mântuiţi şi nu ţin cont de sfinţirea care trebuie să urmeze. Dar aceeaşi voce care a spus: „Eu voi vedea sângele şi voi trece peste voi“ (12.13), cere acum: „Sfinţeşte pe orice întâi-născut ... este al Meu“ (13.2). Sărbătoarea Paştelui era strâns legată cu cea a Azimelor. Învăţăm de aici că punerea la adăpostul sângelui şi necesitatea unei vieţi sfinte sunt pentru copiii lui Dumnezeu acum două adevăruri indispensabile (de citit şi Tit 2.14).