Nouă urgii au venit succesiv peste ţara Egiptului. Mai rămânea a zecea, mai grozavă decât toate cele dinainte, a cărei semnificaţie o vom vedea în continuare. Ea a fost precedată de o ultimă propunere a lui faraon: „Mergeţi, slujiţi Domnului; numai turmele voastre să rămână“ (v.24), care urmărea să împiedice poporul să aducă jertfele şi darurile. Recunoaştem bine în aceasta eforturile lui Satan de a ne lipsi de Cel care este Jertfa desăvârşită. El face orice pentru a ne lua bucuria lui Hristos, mai ales atunci când venim pentru a-L oferi Tatălui în închinare. Vai, cât de des îi reuşeşte aceasta! Rezultă o pierdere pentru noi, dar, mai presus de orice, Dumnezeu este lipsit de jertfa scumpă pe care o aşteaptă de la răscumpăraţii Săi. Şi, la modul general, răspunsul lui Moise ne aminteşte că Dumnezeu are drept nu numai asupra noastră, ci şi asupra a tot ceea ce este în posesia noastră.Moise „a ieşit de la Faraon aprins de mânie“ (v.8). Îl vom vedea în mai multe rânduri pe acest om al lui Dumnezeu mânios, tocmai pe el, care era „foarte blând, mai mult decât toţi oamenii care erau pe faţa pământului“ (Numeri 12.3; vedeţi Exod 16.20; 32.19; Levitic 10.16; Numeri 16.15; 31.14). Dar era vorba de gloria lui Dumnezeu şi de binele poporului Său. Are mânia noastră întotdeauna o cauză atât de dreaptă?