Tot ceea ce scăpase de grindină este acum distrus de lăcuste. Ce dezastru grozav! „Am păcătuit“, a repetat Faraon cu o evidentă rea-credinţă, urmărind numai să fie scăpat de lăcuste. Dar „Dumnezeu nu Se lasă (Lit: nu este) batjocorit“ (Galateni 6.7). Faraon a lăsat să treacă clipa potrivită (Ieremia 46.17) şi Dumnezeu îi împietreşte din nou inima. Apoi vine întunericul, trei zile întregi de întuneric! Este un semn cu un înţeles evident pentru egipteni. Soarele, sursa de lumină, de căldură, de viaţă, cel pe care-l adorau ca zeu (Ra), apare neputincios înaintea Creatorului universului. Dar în toate casele copiilor lui Israel era lumină. „Oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric“, declară Domnul Isus (Ioan 12.46). Şi, din nou: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8.12). În mijlocul unei lumi pline de umbrele întunecate ale păcatului, credinciosul poate totuşi distinge prezenţa luminii, pe Hristos locuind în el (Ioan 14.23). Ca urmare, pentru el totul este limpede: starea lumii, viitorul ei şi starea inimii lui. El ştie unde poate păşi în siguranţă. Ceea ce face poate fi văzut de toţi (Luca 11.36).