Se cuvenea pentru Dumnezeu … să consume prin suferinţe pe „Căpetenia mântuirii noastre“ (v. 10). De altfel, Isaia a spus: „Domnului I-a plăcut să-L zdrobească; L-a supus suferinţei“ (cap. 53.10). Şi cu ce scop? Ca să aducă mulţi fii la glorie. „Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi“, adaugă de asemeni profetul. Aceşti copii, pe care Dumnezeu I-a dat lui Hristos ca tovarăşi în glorie, sunt răscumpăraţii Lui dragi. „Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi“ (v. 11). Dar, pentru a putea lua în mâini cauza lor, El a trebuit mai întâi să fie făcut asemenea lor, să fi devenit Om adevărat (v. 14). Şi capitolul nostru ne oferă mai multe motive nepreţuite pentru acest secret:Isus a venit în natura noastră pentru a-L glorifica pe Dumnezeu, reîncepând istoria noastră, şi pentru a-I permite să realizeze planurile cu privire la om.El a luat un trup pentru a putea muri şi astfel pentru a repurta victoria asupra prinţului morţii în propria sa întăritură.În sfârşit, Isus S-a îmbrăcat în firea noastră omenească pentru a intra deplin în durerile noastre şi pentru a le înţelege cu o inimă de Om. Propria Lui experienţă de suferinţă Îi permite să simpatizeze deplin cu încercările noastre, ca Preot credincios şi îndurător. Ce mângâiere pentru toţi cei necăjiţi!