Pentru că „Dumnezeu … ne-a vorbit în Fiul“, „de aceea – adaugă capitolul 2 – trebuie să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite“. Deja, pe muntele sfânt, o voce din cer îi îndemnase solemn pe cei trei ucenici să asculte, nu mai mult de Moise şi de Ilie, ci de Fiul Preaiubit. „Şi ei, ridicându-şi ochii, n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur“ (Matei 17.5,8). Şi noi, prin credinţă, „Îl vedem pe Isus…“ (v. 9). Capitolul 1 ni L-a prezentat potrivit titlurilor Sale divine, de Creator şi de Întâi-născut. Aici este înfăţişat ca Om glorificat şi ca Învingătorul morţii. În capitolul 1, toţi îngerii lui Dumnezeu I se închinau; aici, în capitolul 2, Isus a fost făcut mai prejos decât ei, din cauza acestei morţi căreia a trebuit să-i cunoască gustul nespus de amar (v. 9b). Psalmul 8 însă, citat aici, ne dezvăluie ansamblul planului lui Dumnezeu cu privire la „Omul Hristos Isus“ (1 Timotei 2.5). O cunună de glorie şi de onoare Îi încununează fruntea, stăpânirea universală Îi aparţine de drept; în curând, totul se va supune legii Lui. Dar deja locul ocupat de „Căpetenia mântuirii“ noastre proclamă excelenţa acestei mântuiri (v. 10). Cum vom scăpa noi dacă o neglijăm? (cap. 10.29). Să remarcăm cu atenţie: este suficient a fi neglijent, a amâna pe mai târziu… În adevăr, să ne grăbim să apucăm „o mântuire aşa de mare“ (v. 3).