Întrucât obiceiurile locului nu-i permiteau Esterei să părăsească palatul, ea a trimis un slujitor cu haine pentru Mardoheu, pentru ca acesta să renunţe la sac şi să nu rişte să-şi piardă viaţa, fiind văzut astfel de rege. Dar Mardoheu o refuzat să-şi ascundă întristarea. Când Katac, slujitorul personal al Esterei, a ieşit în stradă ca să vadă de ce Mardoheu continua să jelească, acesta i-a spus tot ce s-a întâmplat. O copie a decretului vestit în Susa i-a fost înmânat reginei, însoţit de rugămintea de a uza de bunele ei oficii şi de poziţia privilegiată în faţa regelui pentru a mijloci pentru poporul ei.