În capitolul 5 am aflat că unul din rezultatele umplerii cu Duhul este supunerea noastră reciprocă, a unor faţă de alţii. Am văzut, de pildă, că o soţie plină de Duhul este supusă soţului ei. Acum aflăm că şi copiii umpluţi cu Duhul se supun de bună voie autorităţii părinţilor lor. Datoria fundamentală a tuturor copiilor este de a asculta de părinţii lor în Domnul. Nu are importanţă dacă copiii sunt creştini sau dacă părinţii sunt creştini. Relaţia părinte-copil a fost rânduită pentru întreaga omenire, nu doar pentru credincioşi. Porunca ascultaţi... în Domnul înseamnă, întâi de toate, că copiii trebuie să asculte pătrunşi de atitudinea că, făcând aşa, ei ascultă de Domnul: ascultarea lor trebuie să fie ca şi când Lui i-ar face acest lucru. În al doilea rând, înseamnă că ei trebuie să asculte în toate chestiunile care corespund cu voia lui Dumnezeu. Dacă părinţii lor le-ar porunci să păcătuiască, desigur nu li s-ar cere să se supună, în acest caz, ci, cu respect, ei trebuie să refuze să asculte, suportând smeriţi consecinţele, fără răzbunare. Dar în toate celelalte cazuri, ei trebuie să asculte.
Sunt enumerate patru motive pentru care ei trebuie să asculte. Mai întâi, este drept Cu alte cuvinte, este un principiu intrinsec, întreţesut în însăşi structura vieţii de familie, potrivit căruia cei ce sunt încă necopţi, imaturi, impulsivi şi lipsiţi de experienţa trebuie să se supună autorităţii părinţilor, care sunt mai vârstnici şi mai înţelepţi.