Taina aceasta este mare, dar vorbesc despre Cristos şi despre Biserică. Discuţia lui Pavel despre căsătorie culminează acum prin enunţarea acestui adevăr minunat, necunoscut în trecut, potrivit căruia: cum este soţia faţă de soţul ei, aşa este biserica faţă de Cristos.
Când Pavel afirmă că taina este mare, El nu spune că este foarte misterioasă. Mai degrabă, el arată că implicaţiile acestui adevăr sunt extraordinar de mari.
Taina este scopul minunat, ce fusese ascuns odinioară, în Dumnezeu, în veacurile trecute, dar care a fost revelată acum. Scopul este: chemarea din mijlocul naţiunilor a unui popor care să devină Trupul şi Mireasa slăvitului Său Fiu. Relaţia de căsnicie îşi găseşte astfel anti-tipul în relaţia dintre Cristos şi biserică.
Un duh cu Domnul:
Isus, proslăvitul,
Preţuieşte biserica
Pentru care Şi-a vărsat sângele -
Trupul şi mireasa Lui.
Mary Bowley Peters