În versetele 3 şi 4 apostolul revine la tema păcatelor sexuale, spunându-le categoric sfinţilor că acestea n-au ce căuta în viaţa lor. Mai întâi, el enumera diversele forme de imoralitate sexuală:
Desfrânarea. Ori de câte ori este menţionată în acelaşi verset cu adulterul, desfrânarea înseamnă relaţii sexuale ilicite între persoane necăsătorite. Dar în cazuri cum este cel de faţă, când nu se face distincţie între desfrânare şi adulter, probabil se referă la orice formă de imoralitate sexuală, cum de altfel îl şi traduce versiunea NKJV, de cele mai multe ori. (Termenul modern de „pornografie" sau, textual: „scriere curvească" este înrudit cu termenul tradus prin desfrânare.)
Necurăţie. Şi acest termen poate fi o referire la acte imorale, incluzând însă şi imagini necurate, cărţi obscene şi alte materiale ce stârnesc imaginaţia şi de obicei însoţesc o viaţă de indecenţă, stârnind patimile.
Lăcomia. Deşi de obicei asociem termenul cu lăcomia după bani, aici el se referă la dorinţa senzuală - pofta nestăpânită de a satisface apetitul sexual în afara cadrului căsniciei. (Vezi Exod 20:17: „Să nu pofteşti soţia aproapelui tău”)
Aceste lucruri nu trebuie nici să se pomenească între creştini. E de prisos să mai spunem că niciodată nu ar trebui să se poată spune că vreunul din acestea au fost vreodată comise de credincioşi. Ele nu trebuie nici măcar discutate în vreun fel, pentru ca nu cumva prin asta să scadă gravitatea lor sau să nu mai pară chiar atât de ruşinoase. Există întotdeauna pericolul cel mai mare în a vorbi cu uşurătate despre ele, îndreptăţindu-le, găsindu-le scuze sau neluându-le în serios sau discutând tot timpul despre ele. Pavel subliniază îndemnul acesta cu cuvintele: cum se cuvine unor sfinţi. Credincioşii au fost separaţi de stricăciunea care este în lume; acum ei trebuie să trăiască o viaţă de despărţire netă faţă de orice patimi, orice fapte ascunse, atât în practică, cât şi în vorbire.