În trecut, dragostea lui Cristos s-a manifestat prin răscumpărarea noastră. În prezent, ea se vede prin sfinţirea noastră. În viitor, dragostea lui Cristos se va prezenta prin slăvirea noastră. El însuşi îşi va înfăţişa această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără defect. Atunci ea va fi atins culmea frumuseţii şi perfecţiunii spirituale, cum exclamă, pe drept, A. T. Pierson:
„Gândiţi-vă! Când ochiul atotştiutor ne va face inspecţia definitivă, nu va găsi nici un lucru care, în sfinţenia Sa imaculată, să poată echivala nici măcar cu vreun pistrui sau vreo aluniţă pe faţa umană. Incredibil!”
Exclamaţie secondată de F. W. Grant:
„Nici un semn de bătrâneţe, nici un defect; nimic nu va fi pe placul Lui atunci decât floarea şi eternitatea unei tinereţi veşnice, prospeţimea afecţiunilor ce nu se vor veşteji, ce nu pot putrezi. Biserica va fi sfântă şi fără pată, atunci. Dar, având în vedere tot ce am citit despre istoria ei de până acum, asta ne-ar pune pe gânduri, dacă nu am şti cât de slăvit reuşeşte Dumnezeu să triumfe asupra păcatului şi răului.”