Dacă instrucţiunile de mai sus adresate soţiilor nu ar fi însoţite de instrucţiune de mare răspundere adresate soţilor, atunci prezentarea ar fi unilaterală, dacă nu chiar părtinitoare. Dar observaţi minunata echilibrare a adevărului în Scriptură şi standardul corespunzător care este cerut soţilor. Soţilor nu li se spune să-şi ţină soţiile în supunere, ci li se spune să-şi iubească soţiile cum şi-a iubit şi Cristos biserica. Bine a spus cineva că nici unei soţii nu-i va veni greu să se supună unui soţ care o iubeşte cât iubeşte şi Cristos biserica.
Cineva a relatat despre un om care se temea că nu mai era pe placul lui Dumnezeu deoarece îşi iubea soţia prea mult. Un lucrător creştin l-a întrebat dacă o iubea mai mult decât iubeşte Cristos biserica la care omul a răspuns că nu. „Numai când vei depăşi acest nivel de iubire," a spus lucrătorul creştin, „vei avea motive să te temi că îţi iubeşti soţia prea mult."
Dragostea lui Cristos pentru biserică este prezentată aici în trei mişcări maiestuoase, din trecut până în prezent.
În trecut, El a demonstrat dragostea Sa pentru biserică prin faptul că S-a dat pe Sine pentru ea. Asta se referă la moartea Sa jertfitoare pe cruce. Acolo El a plătit preţul suprem, pentru a-Şi cumpăra o Mireasă. După cum Eva a fost luată din coasta lui Adam, tot aşa, într-o privinţă, biserica a fost creată din coasta rănită a Mântuitorului.