Al patrulea test al umplerii cu Duhul Sfânt este să vă supuneţi unii altora, în frica lui Cristos, sau cum ne îndeamnă Erdman:

„Este o expresie adesea neglijată denumind un test de spiritualitate pe care creştinii prea arareori îl aplica. Multe persoane consideră că strigătele de aleluia şi cântecele de bucurie, precum şi expresiile de laudă în limbi mai mult sau mai puţin necunoscute ar fi toate dovezi ale umplerii cu Duhul. Dar toate acestea pot fi false şi înşelătoare sau fără sens. Supunerea noastră ca fraţi şi surori unii altora, modestia în purtare, smerenia, reticenţa de a polemiza, îndelunga răbdare, blândeţea - iată dovezile de netăgăduit ale puterii Duhului. O atare supunere reciprocă unii faţă de alţii trebuie făcută însă „în frica lui Cristos” adică în reverenţa faţă de Cel care este recunoscut ca Domn şi Stăpân al tuturor?'

Prin urmare, acestea sunt cele patru rezultate ale umplerii cu Duhul - vorbirea, cântatul, mulţumitul şi supunerea. Dar mai există cel puţin alte patru:

1. Îndrăzneala de a mustra păcatul (Fapte 13:9-12) şi de a depune mărturie pentru Domnul (Fapte 4:8-12,31;13:52-14:3).

2. Puterea de a sluji (Fapte 1:8;6:3,8;11:24).

3. Generozitatea, iar nu egoismul (Fapte 4:31,32).

4. Preamărirea lui Cristos (Fapte 9:17,20) şi a lui Dumnezeu (Fapte 2:4,11;10:44,46).

Noi trebuie să dorim cu înfrigurare să fim umpluţi cu Duhul, dar numai pentru slava lui Dumnezeu, iar nu a noastră.