Şi nu vă îmbătaţi cu vin, în care este destrăbălare. În cultura prevalentă în America de Nord (din care face parte autorul comentariului, n.tr.), o atare poruncă şochează, la prima vedere, părând chiar inutilă, întrucât majoritatea creştinilor de aici nu consumă băuturi alcoolice. Dar să nu uităm că Biblia a fost scrisă pentru credincioşii din toate culturile şi în multe ţări la multe mese se serveşte, de regulă, vin. Scriptura nu condamnă consumul vinului, dar negreşit condamnă abuzarea de această băutură. Folosirea vinului ca medicament este recomandată la Proverbe 31:6 şi 1Timotei 5:23. Domnul Isus a făcut vin, pentru a fi consumat ca băutură la nunta din Cana Galileii (Ioan 2:1-11). Dar consumul de vin devine un abuz în următoarele împrejurări, fiind, în acest caz, interzis:
1. Când conduce la excese (Proverbe 23:29-35).
2. Când devine un obicei (1Corinteni 6:12b).
3. Când îl face să se poticnească pe alt credincios cu cugetul mai slab (Romani 14:13;1Corinteni 8:9).
4. Când dăunează mărturiei date de un creştin în comunitatea sa şi când, evident, nu mai este spre slava lui Dumnezeu (1Corinteni 10:31).
5. Când în mintea creştinului se iveşte cea mai mică îndoială cu privire la consumul său (Romani 14:23).
Alternativa recomandată de Pavel faţă de perspectiva îmbătării cu vin este: fiţi plini de Duhul. Această conexiune din nou ar putea să ne şocheze la prima vedere, dar când comparăm şi contrastăm cele două stări, vedem de ce le leagă apostolul în felul acesta. Mai întâi există unele asemănări:
1. În ambele condiţii, persoana se află sub influenţa unei puteri din afara sa.
În primul caz este starea de ebrietate produsă de alcool (numit uneori spirt sau băutură spirtoasă).
În al doilea caz, este puterea Duhului.
2. În ambele condiţii, persoana este fierbinte. La Rusalii, această stare fierbinte produsă de Duhul a fost greşit interpretată ca fiind rezultatul mustului (Fapte 2:13).
3. În ambele condiţii, umblarea persoanei este afectată - umblarea sa fizică în cazul beţiei şi comportamentul său moral în cazul al doilea.
Dar există două modalităţi prin care cele două condiţii se deosebesc radical:
1. În cazul beţiei, este destrăbălare şi desfrâu. În schimb, umplerea Duhului nu produce niciodată aceste efecte.
2. În cazul beţiei, persoana îşi pierde controlul de sine. Dar roadă Duhului este stăpânirea de sine (Galateni 5:23). Un credincios umplut cu Duhul nu este niciodată transportat în afara sa, până acolo încât să nu-şi mai poată controla acţiunile; duhul unui profet este întotdeauna supus profetului (1Corinteni 14:23).
Uneori în Biblie, umplerea cu Duhul pare să fie prezentată ca dar suveran al lui Dumnezeu. De pildă, Ioan Botezătorul a fost umplut cu Duhul Sfânt din pântecele mamei (Luca 1:15). În acest caz, persoana primeşte umplerea fără să fie necesară îndeplinirea unor condiţii prealabile. Nu este un lucru pentru care trebuie să depună eforturi sau să se roage, ci Domnul îi dăruieşte aceasta umplere după cum găseşte de cuviinţa. Aici la Efeseni 5:18 credinciosului i se porunceşte să fie umplut cu Duhul, ceea ce presupune o acţiune din partea sa, el trebuind să îndeplinească nişte condiţii. Nu este o umplere automată, ci rezultatul ascultării.
Din această cauză trebuie făcut distincţie între umplerea Duhului şi alte manifestări ale slujbei Sale. Nu este totuna cu următoarele funcţii:
1. Botezul efectuat de Duhul Sfânt. Aceasta este lucrarea Duhului, prin care acesta este încorporat în trupul lui Cristos (1Corinteni 12:13).
2. Locuirea Duhului în lăuntrul credinciosului. Prin această slujbă, Mântuitorul îşi stabileşte reşedinţa în trupul creştinului, dându-i putere să trăiască o viaţă de sfinţenie, de închinare şi de slujire (Ioan 14:16).
3. Ungerea. Duhul însuşi este ungerea care Îl învaţă pe copilul lui Dumnezeu lucrurile Domnului (1Ioan 2:27).
4. Arvuna şi pecetea. Am văzut deja că Duhul Sfânt ca arvună garantează sfântului moştenirea iar ca pecete El îl garantează pe sfânt pentru moştenire (Efeseni 1:13,14).
Iată câteva dintre slujbele Duhului, care sunt realizate într-o persoană în clipa când este mântuită. Toţi cei care sunt în Cristos în mod automat au botezul, locuirea Duhului în lăuntrul lor, ungerea, arvuna şi pecetea.
Nu tot aşa stau lucrurile însă cu umplerea, care nu este o experienţă crucială trăită odată în viaţa de ucenic, ci, mai degrabă, un proces continuu. Traducerea literală a poruncii ar fi: „Fiţi în permanenţă umpluţi cu Duhul." Umplerea poate începe printr-o experienţă crucială, dar ea trebuie să continue după aceea ca proces permanent, clipă de clipă. Umplerea de azi nu va fi suficientă pentru ziua de mâine. Şi, desigur, este o stare foarte de dorit. În fapt, este condiţia ideală a credinciosului pe pământ. Înseamnă că Duhul Sfânt are libertatea să procedeze cum doreşte în viaţa creştinului, nefiind aproape niciodată întristat de acesta şi că, în acest caz, credinciosul îşi împlineşte rolul pe care i l-a rezervat Dumnezeu, în planul Său, pentru acea perioadă.
Aşadar, cum poate fi umplut cu Duhul un credincios? Apostolul Pavel nu ne spune aici în Efeseni, ci doar ne porunceşte să fim umpluţi. Dar din alte părţi ale Cuvântului, ştim că pentru a fi umpluţi cu Duhul, noi trebuie să facem următoarele:
1. Să ne mărturisim şi să ne lepădăm de toate păcatele cunoscute din viaţa noastră (1Ioan 1:5-9). Este limpede că o Persoană atât de sfântă nu poate lucra nestingherită într-o viaţă în care păcatul este tolerat.
2. Să ne predăm pe de-a întregul Lui (Romani 12:1,2). Asta presupune predarea voinţei noastre, intelectului nostru, trupului nostru, timpului nostru, talentelor noastre şi tuturor lucrurilor sau persoanelor la care ţinem cel mai mult. În toate compartimentele vieţii noastre trebuie să-I dăm acces liber, să aibă stăpânire deplină.
3. Cuvântul lui Cristos să locuiască din belşug în noi (Coloseni 3:16). Asta presupune citirea cuvântului lui Dumnezeu, studierea sa şi ascultarea de el. Când cuvântul lui Cristos locuieşte din plin în noi, vor decurge aceleaşi rezultate (Coloseni 3:16) care decurg din umplerea Duhului (Efeseni 5:19).
4. În fine, noi trebuie să ne golim de noi înşine (de eul nostru) (Galateni 2:20). Pentru a putea fi umplută cu un alt conţinut, o ceaşcă trebuie mai întâi să fie golită de primul ingredient. Pentru a putea fi umpluţi cu El, noi trebuie mai întâi să fim goliţi de noi înşine, cum arată şi acest autor anonim:
„După cum ai părăsit toată povara păcatului tău, odihnindu-te pe lucrarea încheiată a lui Cristos, tot aşa lasă întreaga povară a vieţii şi slujirii tale, odihnindu-te pe lucrarea lăuntrică săvârşită de Duhul Sfânt în tine. Predă-te, în fiecare dimineaţă, Duhului Sfânt, lăsându-te călăuzit de El şi cântând laude Domnului, odihnindu-te în El şi lăsându-L pe El să te conducă, să-ţi administreze activităţile şi viaţa. Cultivă obiceiul acesta pe tot parcursul zilei, bizuindu-te cu bucurie pe Duhul Sfânt în orice clipă, ascultându-L, lăsându-L să te călăuzească, să te lumineze, să te mustre, să te înveţe, să te folosească şi să facă în tine şi prin tine tot ceea ce doreşte. Contează pe lucrarea sa ca pe o realitate, separată de vederea sau de simţurile tale. Doar să credem şi să ascultăm pe Duhul Sfânt ca Domn în viaţa noastră, şi vom înceta să purtăm povara de a încerca să ne administrăm singuri viaţa; atunci se va arăta în noi roadă Duhului, după cum doreşte El, spre slava lui Dumnezeu.”
Poate şti cineva când este umplut cu Duhul? În realitate, cu cât suntem mai aproape de Domnul, cu atât mai conştienţi suntem de totala noastră nevrednicie şi păcătoşenie (Isaia 6:1-5). În prezenţa Sa, nu găsim în noi înşine nici un lucru cu care să ne mândrim (Luca 5:8). Nu suntem conştienţi de nici o superioritate spirituală asupra altora, nu ne putem în nici un sens considera ca unii care am fi ajuns deja la ţintă. Credinciosul care este umplut cu Duhul este ocupat cu Cristos, şi nu cu el însuşi.
În acelaşi timp, el poate să-şi dea seama că Dumnezeu lucrează în viaţa lui şi prin viaţa lui. El vede întâmplându-se lucruri supranaturale. Împrejurările se desfăşoară în chip miraculos. Vieţile oamenilor sunt atinse de Dumnezeu. Evenimentele se derulează după programul divin. Chiar forţele naturii sunt de partea sa, părând să fie angrenate la roţile carului Domnului. Credinciosul vede toate acestea şi îşi dă seama că Dumnezeu este la lucru pentru el şi prin el. Şi totuşi, el se simte detaşat de toate acestea, când e vorba să-şi asume vreun merit. În adâncul fiinţei sale lăuntrice, el îşi dă seama că toate acestea sunt lucrarea Domnului.