Lumina dă pe faţa tot ceea ce este în întuneric. Tot aşa viaţa de sfinţenie a unui creştin va pune în evidenţă, prin contrast, păcătoşenia unor oameni ne-născuţi din nou. Iar cuvintele de mustrare, rostite pe tonul cuvenit şi la timpul cuvenit, aduc la lumină păcatul în adevăratul său caracter, după cum arată şi Blaikie:
„Ca, de pildă, atunci când Domnul nostru a mustrat făţărnicia fariseilor - ale căror practici nu li s-au părut până atunci ucenicilor din cale afară de păcătoase; dar atunci când Cristos a îndreptat asupra acestor fapte lumina pură a adevărului, ele au apărut dintr-odată cu adevărata lor faţă. Ele au apărut şi apar şi astăzi din cale-afară de rele, de-a dreptul odioase.”
Ultima parte a versetului 13 ar trebui tradusă astfel: căci tot ceea ce este arătat este lumină." Cu alte cuvinte, când creştinii îşi desfăşoară slujba, ca lumină, alţii sunt aduşi la lumină. Oamenii răi sunt transformaţi în copii ai luminii prin slujba de mustrare a luminii.
Desigur, asta nu e o regulă fără excepţii, căci nu toţi cei ce sunt expuşi la lumină devin creştini. Dar e un principiu general pe plan spiritual că lumina are calitatea de a se reproduce. Principiul e ilustrat de textul de la 1Petru 3:1, unde soţiile credincioase sunt îndemnate să-şi câştige soţii necredincioşi la Cristos prin pilda vieţii trăite de ele: „Tot aşa şi voi, soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea soţiilor lor." Astfel lumina soţiilor creştine biruieşte întunericul soţilor păgâni, aceştia devenind lumină.