Căutând să păstraţi unitatea Duhului în legătura păcii. Când a înfiinţat biserica, Dumnezeu a eliminat cel mai mare zid despărţitor ce a existat vreodată între fiinţele umane - vrajba dintre evrei şi Neamuri. În Cristos Isus toate deosebirile dintre aceste două grupuri de oameni au fost abrogate. Dar oare cum avea să se transpună pe plan practic eliminarea acestui zid, în viaţa de zi cu zi a creştinilor proveniţi dintre Neamuri, ce trăiau alături de evreii creştini? Oare aveau să iasă la iveală antagonisme latente? Puteau apărea tendinţele formării unei „biserici iudaice a lui Cristos", separat de altă „biserică a Neamurilor"? Pentru a preveni orice dezbinări sau animozităţi latente, Pavel lansează acum un apel fierbinte la unitate între creştini.
Ei trebuie să-şi dea silinţa să menţină unitatea Duhului. Duhul Sfânt i-a făcut pe toţi credincioşii una în Cristos; întreg Trupul este locuit de un singur Duh. Este o unitate de bază, pe care nimeni şi nimic n-o poate distruge. Dar atunci când credincioşii se ceartă şi se ciorovăiesc, purtarea lor ar putea lăsa să se înţeleagă că acest adevăr nu stă în picioare. A păstra unitatea Duhului înseamnă a trăi în pace unii cu alţii. Pacea este liantul ce-i leagă pe membrii Trupului lui Cristos laolaltă, în pofida deosebirilor naturale ce există între ei.
Reacţia cea mai des întâlnită atunci când se ivesc deosebiri de vederi este ca un grup să se despartă de restul credincioşilor, formând o nouă partidă. Reacţia spirituală este următoarea: „În lucrurile esenţiale: unitate. În chestiuni discutabile: libertate. Peste toate lucrurile să planeze însă: dragostea." În fiecare din noi există suficientă fire veche încât să dezbinăm orice biserică locală sau să aducem prejudicii şi ruină oricărei lucrări a lui Dumnezeu. Prin urmare, trebuie să ne suprimăm mofturile şi capriciile noastre, precum şi preferinţele noastre personale, lucrând, în schimb, împreună cu ceilalţi credincioşi, în pace, pentru slava lui Dumnezeu şi binecuvântarea tuturor.