În continuare, Pavel îşi îndreaptă atenţia spre contrastul dintre modul de a se purta al omului vechi şi cel al omului nou. Cel vechi fură dar cel nou împarte cu altul. Dezbrăcaţi-vă de cel vechi şi îmbrăcaţi-vă cu cel nou - spune Pavel. Faptul că Pavel le adresează credincioşilor un îndemn de felul: „Cine fura să nu mai fure" infirmă ideea potrivit căreia creştinii sunt desăvârşiţi, în sensul că sunt fără păcat. Ei încă posedă natura veche, rea şi egoistă, pe care trebuie s-o considere moartă în experienţa lor de zi cu zi. Furtul poate îmbrăca multe forme - de la cazurile grosolane de jaf până la neachitarea datoriilor sau acţiunea de a-L mărturisi pe Cristos în timpul ce-l datorăm patronului nostru, şi până la formele de plagiatură, apoi folosirea unor greutăţi şi măsurători inexacte, precum şi trecerea unor date inexacte în formele de decontare a cheltuielilor de deplasare. Desigur, interdicţia din acest verset de a nu fura nu este nouă, Legea lui Moise interzicea furtul (Exod 20:15). Abia restul versetului îi conferă un caracter creştin aparte. Noi nu numai că trebuie să ne ferim să furăm, ci trebuie să ne angajăm într-o ocupaţie onorabilă, pentru a putea să câştigăm suficient pentru a împărţi cu alţii, mai nevoiaşi decât noi. Harul, nu legea, este cel care ne învredniceşte să trăim o viaţă de sfinţenie. Numai puterea pozitivă a harului poate să-l transforme pe un hoţ într-un filantrop.
Această învăţătură are un caracter radical şi revoluţionar. Tendinţa naturală a oamenilor este să muncească pentru a-şi putea împlini nevoile şi dorinţele lor proprii. Când creşte venitul lor, creşte şi nivelul lor de trai. Toate lucrurile din viaţa lor se învârt în jurul eului lor. Dar versetul acesta sugerează o concepţie mai nobilă, mai elevată asupra angajării într-un serviciu laic, considerându-l drept un mijloc de a ne câştiga un nivel de trai modest pentru familia noastră, dar şi un prilej de a uşura nevoile umane, de ordin , spiritual şi vremelnic, atât pe plan intern, cât şi extern. Şi ce vaste sunt aceste nevoi!