Al doilea domeniu în care trebuie să aibă loc o reînnoire practică a vieţii noastre este în legătură cu mânia păcătoasă şi cu indignarea neprihănită. Există momente când un credincios poate să fie indignat, cu justificare neprihănită, cum ar fi situaţia în care caracterul lui Dumnezeu ar fi atacat. În asemenea cazuri ni se porunceşte:
Mâniaţi-vă! Da, mânia împotriva răului poate fi neprihănită. Dar sunt alte situaţii, în care mânia este păcătoasă. Când se exprimă prin sentimente de răutate, gelozie şi invidie, prin resentimente, spirit răzbunător sau ură, pentru răul care ni s-a făcut, mânia aceasta este interzisă. Aristotel spunea: „Oricine se poate mânia - asta e uşor; dar să te mânii pe persoana care trebuie, în măsura care trebuie, pentru scopul care trebuie şi în modul care trebuie - ei bine, asta nu e deloc uşor." Dacă un credincios dă frâu liber mâniei sale nelegitime, el trebuie s-o mărturisească imediat şi să se lase de ea. Mărturisirea trebuie făcută atât înaintea lui Dumnezeu, cât şi a persoanei lezate de mânia credinciosului. Nu avem voie să adunam resentimente, nu trebuie să ţinem supărarea pentru iritarea ce ne-a fost produsă.
Să nu apună soarele peste mânia voastră. Tot ce tulbură părtăşia noastră cu Dumnezeu sau cu fraţii şi surorile noastre trebuie să fie remediat de urgenţă.