În toate sferele vieţii, este important să demonstrăm un spirit eristic, marcat de următoarele trăsături:

Smerenia - un duh de umilinţă adevărată, ce decurge din asocierea noastră cu Domnul Isus. Smerenia ne face conştienţi de nimicnicia noastră, învrednicindu-ne să-i estimăm pe alţii mai presus decât pe noi înşine. Este exact reversul îngâmfării şi aroganţei.

Blândeţea - acea atitudine de plecăciune în faţa voii lui Dumnezeu, fără murmur, rară răzvrătire, şi de linişte când suntem confruntaţi cu răutatea omului, fără să ne treacă prin cap să ne răzbunăm. Este o trăsătură exemplificată la modul sublim în viaţa Celui care a spus: „Eu sunt blând şi smerit cu inima." Wright comentează pe această temă:

„Ce afirmaţie uluitoare! Cel care a creat lumile, Care a aşezat aştrii cereşti pe orbitele lor, spunându-le pe nume, Cel care păstrează puzderia de constelaţii pe traiectoriile lor, Care măsoară munţii cu cumpăna Lui şi dealurile în al Său cântar, Cel pentru care insulele sunt o nimica toată, Care ţine apele oceanului în palma mâinii Sale, înaintea Căruia toţi locuitorii pământului sunt ca nişte lăcuste - când îmbracă El chip uman, Se descrie pe Sine esenţialmente drept blând şi smerit cu inima. Trebuie să subliniem că El nu a creat aici un ideal uman desăvârşit, căruia să i se conformeze apoi, ci El însuşi a fost aşa

Îndelunga răbdare - o stare de spirit liniştită şi aşezată, un duh de răbdare, chiar atunci când este confruntat cu provocări peste limita îndurării. Trăsătură ilustrată prin imaginea unui căţeluş care latră încontinuu şi se repede la dulăul de lângă el. Deşi l-ar putea sfâşia dintr-o îmbucătură, blândul patruped rabdă neastâmpărul frăţiorului său încă necopt, privindu-l cu blândeţe.

Îngăduindu-vă unii pe alţii în dragoste - adică, trecând cu vederea greşelile şi neajunsurile altora, având îngăduinţă faţă de persoane cu diferite temperamente, personalităţi sau capacităţi. Aici nu se pune problema de a menţine o faţadă de politeţe, în spatele căreia lăuntrul nostru să fiarbă de resentimente şi mânie, ci suntem chemaţi să avem o dragoste reală, pozitivă, faţă de cei care ne irită, ne tulbură sau ne fac să ne simţim penibil.