Când darurile operează în maniera rânduită de Dumnezeu, iar sfinţii sunt activi în slujba Domnului, se evită trei pericole: imaturitatea, instabilitatea şi credulitatea.
Imaturitatea. Credincioşii care nu se angajează niciodată în slujirea lui Cristos cu toată râvna nu ies niciodată din starea de copilărie spirituală. Ei rămân ne-dezvoltaţi, datorită lipsei de exerciţii. Tocmai unor asemenea creştini li s-a adresat scriitorul cărţii Evrei, când a spus: „Deşi deja la ora actuală voi ar trebui să fiţi învăţători, voi aveţi încă trebuinţă să vă înveţe cineva din nou." (Evrei 5:12).
Instabilitatea. Un alt pericol este cel al nestatorniciei spirituale. Creştinii imaturi sunt susceptibili la toate ciudăţeniile ce ies pe piaţă şi la toate scamatoriile şi înşelăciunile şarlatanilor. Ei devin nişte vagabonzi religioşi, ducându-se când încolo, când încoace, de la o fantezie care îi atrage la alta.
Credulitatea. Cel mai mare pericol este cel acela de a fi amăgiţi. Cei ce sunt sugari în credinţă nu şi-au format deprinderea şi destoinicia în cuvântul neprihănirii, simţurile lor nefiind suficient de exersatei pentru a putea discerne între bine şi rău (Evrei 5:13,14). În mod inevitabil ei vor întâlni vreun membru al unui cult deraiat, care îi va impresiona cu zelul şi sinceritatea sa aparentă. Doar pentru acea persoană va uza de un limbaj religios, credinciosul credul va crede că neapărat acea persoană este un creştin adevărat. În schimb, dacă aceşti creştini creduli ar fi studiat ei înşişi Biblia, ar fi putut detecta imediat această manipulare amăgitoare a cuvintelor. Şi uite aşa ei sunt purtaţi de acest vânt de învăţătură şi determinaţi de viclenia unor oameni fără scrupule să accepte această formă de rătăcire ridicată la rang de sistem.