Am ajuns acum la funcţia sau scopul darurilor, care este: pentru echiparea sfinţilor în vederea lucrării de slujire, pentru edificarea trupului lui Cristos. Procesul este următorul:

1. Darurile îi echipează pe sfinţi.

2. Apoi sfinţii slujesc.

3. După aceea, trupul este zidit (edificat).

Slujirea (slujba) nu este o ocupaţie specializată, limitată la bărbaţi cu pregătire profesională în acest sens. Acest termen (ministry în engleză, n.tr.) rezervat de obicei clerului, înseamnă pur şi simplu slujire şi cuprinde toate formele de slujire duhovnicească. Ceea ce ne învaţă acest verset este că toţi credincioşii trebuie să fie „in the ministry" (adică, toţi trebuie să slujească, făcând activităţi pe care le îndeplinesc de obicei clericii, n.tr.)

Darurile sunt date pentru a-i desăvârşi sau echipa pe toţi creştinii, ca să-L slujească pe Domnul şi astfel să zidească trupul lui Cristos. Vance Havner explică în chip inimitabil acest lucru:

„Fiecare creştin a primit împuternicirea, pentru că fiecare creştin este misionar. S-a spus că Evanghelia nu este doar un lucru pe care îl auzim la biserică, ci un lucru pe care trebuie să-l vestim când plecăm de la biserică - şi la asta am fost rânduiţi cu toţii. S-a spus de asemenea că «creştinismul a început cu o ceată de martori mireni; după care a devenit un carierism (textual: amvonism, n.tr.) profesional, finanţat de spectatorii mireni!» Actualmente noi angajăm un personal al bisericii, care să desfăşoare «muncă creştină cu normă întreagă», în timp ce noi stăm comozi pe bancă în fiecare duminică, urmărind cum îşi desfăşoară aceştia munca. Intenţia a fost însă ca fiecare creştin să fie angajat în slujire cu normă întreagă. Există într-adevăr o ministry (slujire, dar şi profesia de cleric, n.tr.) pentru păstori, învăţători şi evanghelişti - dar cu ce scop? Pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea slujirii lor.”

Aceşti bărbaţi cu dăruire divină nu trebuie să slujească în aşa fel încât să-i facă pe oameni să depindă în permanenţă de ei. Ci mai degrabă ar trebui să-şi dea silinţele ca într-o zi sfinţii să fie în stare să-şi desfăşoare singuri lucrarea. Iată cum am putea ilustra acest lucru:

Punctul din centru reprezintă, să spunem, darul unui învăţător. El îi slujeşte pe cei situaţi în cercurile din jurul său, pentru ca aceştia să fie echipaţi şi zidiţi în credinţă. La rândul lor aceştia se duc şi-i slujesc mai departe pe alţii, potrivit cu darurile pe care li le-a dat Dumnezeu. În felul acesta biserica creşte şi se extinde. Este metoda divină de producere a creşterii in trupul lui Cristos, atât numeric, cât şi spiritual.

Limitarea slujirii creştine la o clasă selectă de oameni împiedică dezvoltarea copiilor lui Dumnezeu, înăbuşind cauza evanghelizării mondiale şi frânând dezvoltarea bisericii. Distincţia dintre cler şi laici (sau mireni, n.tr.) este ne-biblică, constituind, probabil, cea mai mare piedică în calea răspândirii evangheliei.