Acum Pavel îşi întrerupe firul gândirii, lansându-se într-un discurs pe tema tainei, în cadrul a ceea ce am arătat deja că este o paranteză literară având ca temă o paranteză dispensaţională.
Dacă din versetul 2 (dacă într-adevăr aţi auzit...) ar putea crea impresia că cititorii scrisorii apostolului nu ştiau despre misiunea sa specială către Neamuri. În realitate, unii recurg adesea la acest verset pentru a încerca să demonstreze că Pavel nu i-ar fi cunoscut pe cei cărora le-a adresat această scrisoare şi că, prin urmare, nu se poate ca epistola să fi fost scrisă preaiubiţilor efeseni. Dar conjuncţia „dacă" are adesea şi sensul de „întrucât". Astfel parafrazează Phillips acest verset: „Căci nu se poate să nu fi auzit..." Cu alte cuvinte, negreşit ei au auzit că apostolului i s-a încredinţat aceasta slujbă specială. El descrie această slujbă drept o dispensaţie a harului lui Dumnezeu. Termenul dispensaţie (luat după ediţia engleză, n.tr.) se referă aici la administraţie, isprăvnicie. Un ispravnic este o persoană numită să administreze afacerile altcuiva. Pavel era administratorul lui Dumnezeu, însărcinat cu prezentarea măreţului adevăr privitor la biserica Noului Testament. Era o administraţie a harului lui Dumnezeu în cel puţin trei privinţe:
1. Cu privire la cel ales. Pentru Pavel era un har nemeritat faptul că a fost ales să aibă un privilegiu atât de mare.
2. În ce priveşte conţinutul mesajului, care se referea la bunătatea revărsată din belşug şi fără plată de Dumnezeu peste oameni care nu o meritau.
3. Cu privire la receptorii acestei administraţii. Neamurile erau oameni care nu meritau deloc să li se facă acest favor. Totuşi această administraţie a harului i-a fost dată lui Pavel pentru ca, la rândul lui, el s-o poată transmite Neamurilor.