Următoarea cerere a apostolului este ca sfinţii să cunoască prin propria lor experienţă, dragostea lui Cristos care întrece orice cunoştinţă. Deşi ei n-ar putea s-o pătrundă nici când în toată profunzimea ei, pentru că ea este un ocean neţărmurit, totuşi ei pot afla tot mai mult despre ea, în experienţa lor de zi cu zi. Şi astfel, apostolul se roagă pentru credincioşi ca ei să dobândească o cunoaştere bazată pe experienţa dragostei minunatului nostru Domn, bucurându-se de ea clipă de clipă.
Punctul culminant al acestei rugăciuni magnifice îl constituie momentul în care Pavel se roagă ca voi să fiţi umpluţi cu (în greacă: eis, întru sau spre) toată plinătatea lui Dumnezeu. Toată plinătatea Dumnezeirii locuieşte în Domnul Isus (Coloseni 2:9). Cu cât locuieşte El mai deplin în inimile noastre prin credinţă, cu atât mai mult suntem umpluţi noi întru toată plinătatea lui Dumnezeu. Niciodată n-am putea fi umpluţi cu toată plinătatea lui Dumnezeu, ci aceasta este doar un ţel spre care năzuim.
Şi totuşi, după ce am explicat aceste lucruri, trebuie să recunoaştem că există în acest verset înţelesuri atât de ascunse încât niciodată nu le-am putea pătrunde. Când mânuim Cuvântul lui Dumnezeu, ne dăm seama că avem de a face cu adevăruri ce depăşesc capacitatea noastră de pricepere sau putinţa de a le explica. Desigur, am putea recurge la ilustraţii, prin care să aruncăm ceva lumină asupra acestui verset, cum ar fi imaginea degetarului cu care am încerca să cuprindem oceanul, luând însă în degetar o părticică atât de neînsemnată din imensitatea lui! Astfel, după tot ce am spus, în cele precedente, taina rămâne, noi neputând face altceva decât să stăm plini de uimire şi adoraţie în faţa cuvântului lui Dumnezeu, minunându-ne de nemărginirea sa.