Trecerea apostolului de la pronumele personal voi la noi indică faptul că se referă, în principal, la credincioşii iudei (deşi cele spuse de el se potrivesc la toţi ceilalţi oameni în starea lor de dinainte de convertire). Trei sunt cuvintele ce definesc statutul lor: carnali, corupţi şi condamnaţi.
Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre păcătoase, înainte de a se naşte din nou, chiar Pavel şi ceilalţi creştini trăiau în mijlocul fiilor neascultării. Viaţa lor era carnală, având ca scop unic satisfacerea dorinţelor şi apetiturilor firii vechi. Pavel însuşi trăise, în afară, o viaţă morală, dar acum apostolul îşi dă seama cât de egocentristă era viaţa sa. Or, ceea ce era Pavel în lăuntrul său era cum mult mai rău decât tot ce a făcut în afară.
Iudeii neconvertiţi erau de asemenea corupţi, împlinind dorinţele firii vechi şi ale minţii. Asta indică o dedare la toată gama de dorinţe ale firii. Dorinţele firii vechi şi ale minţii cuprind o gamă foarte largă, de la apetiturile naturale la diversele forme de imoralitate şi perversiune; accentul se pune aici probabil pe păcatele grosolane. Observaţi, vă rog, că Pavel se referă la păcatele gândirii, precum şi la păcatele propriu-zise, manifestate prin fapte rele, după cum arată F. B. Meyer:
„Este tot atât de mare paguba produsă prin complacerea în dorinţele minţii cum este cea a complacerii în dorinţele firii vechi. Prin minunatul dar al imaginaţiei, cu care am fost înzestraţi, este posibil să ne complăcem în tot felul de situaţii păcătoase imaginare, punând însă frâu poftelor propriu-zise şi nelăsând ca aceste gânduri necurate să se transforme în fapte. Nimeni nu poate vedea sufletul unui om, când se complace în a dansa cu satana sau când o ia pe toate căile lăturalnice ale poftelor. Sufletul se poate aventura nestingherit pe aceste căi, revenind apoi fără ca vreun ochi omenesc să-l fi văzut. Şi astfel omul respectiv nu-şi ştirbeşte cu nimic reputaţia purităţii sale „albe ca zăpada", acelui suflet îngăduindu-se să vegheze mai departe alături de fecioare, aşteptând sosirea Mirelui. Dar dacă acest obicei rămâne neosândit şi nemărturisit, îl va marca pe omul respectiv ca fiu al neascultării şi copil al mâniei.”
În încheiere, Pavel îi defineşte pe iudeii nemântuiţi ca fiind din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Asta înseamnă că ei aveau o predispoziţie naturală faţă de mânie, răutate, amărăciune şi un temperament aprins, ei nedeosebindu-se în această privinţă de restul oamenilor. Desigur, acest lucru este valabil şi în cazul celor aflaţi sub mânia lui Dumnezeu. Ei sunt rânduiţi în vederea morţii şi judecăţii. Observaţi că în versetele 2 şi 3 sunt menţionaţi cei trei duşmani ai omului: lumea (versetul 2), diavolul (versetul 2) şi firea veche (versetul 3).