Cuvintele în El se referă la Cristos, care este sursa vieţii şi dezvoltării bisericii, după cum arată şi Blaikie:

„În El noi suntem adăugaţi la biserică; în El tot templul se dezvoltă, în direcţia deznodământului final, când cheia de boltă va fi scoasă afară, în mijlocul strigătelor: «Har, har ei!”

Unitatea şi simetria templului reies din sintagma: toată clădirea, bine alcătuită, creşte. Este o unitate alcătuită din mulţi membri individuali. Fiecare membru are un loc anumit în cadrul acestei clădiri, pentru care el sau ea este cu totul adecvat. Se constată că pietrele excavate din valea morţii, prin harul lui Dumnezeu se potrivesc de minune când sunt asamblate. Trăsătura unică a acestei clădiri este faptul că creşte. Dar această trăsătură nu este totuna cu creşterea unei clădiri prin adăugarea de cărămizi şi ciment. Mai degrabă, trebuie să ne-o imaginăm ca pe dezvoltarea unui organism viu, cum este trupul omenesc. La urma urmelor, biserica nu este o clădire lipsită de viaţă, după cum ea nu este o organizaţie. Ci este o entitate vie, avându-L pe Cristos drept Cap al ei şi toţi credincioşii formând Trupul. Ea s-a născut la Rusalii şi de atunci creşte încontinuu, continuând să crească până la Răpire.

Această clădire care creşte, formată din materiale vii, este descrisă drept un templu sfânt în Domnul. Termenul folosit de Pavel pentru templu nu se referă la curţile exterioare, ci la altarul interior (în greacă naos); nu la suburbii, ci la sanctuar. El s-a gândit la clădirea principală a complexului templului, care adăpostea Locul Prea Sfânt. Acolo locuia Dumnezeu şi acolo Se manifesta, în norul strălucitor de slavă.

Mai multe sunt învăţămintele care se desprind din acest pasaj:

1. Dumnezeu locuieşte în lăuntrul bisericii. Iudeii şi neiudeii mântuiţi formează un sanctuar viu în care El locuieşte şi îşi descoperă slava.

2. Acest templu este sfânt şi separat de lume, consacrat Lui, pentru scopuri sacre.

3. Ca templu sfânt, biserica este un centru din care lauda, închinarea şi adoraţia se ridică spre Dumnezeu, prin Domnul Isus Cristos.

Pavel descrie în continuare acest templu sfânt ca fiind în Domnul. Cu alte cuvinte, Domnul Isus este sursa lui de sfinţenie. Mădularele sale sunt sfinte din punct de vedere al poziţiei ocupate prin unirea cu El, şi ele trebuie să fie sfinte şi în viaţa practică de zi cu zi, ca urmare a iubirii lor pentru El.