Căci El însuşi este pacea noastră. Observaţi că nu se spune: „El a făcut pace," deşi, desigur, acest lucru este adevărat, aşa cum vom vedea în versetul următor. Ideea versetului este că El însuşi este pacea noastră. Dar cum poate o persoană să fie pace? Iată cum: Când un iudeu crede în Domnul Isus, el îşi pierde identitatea naţională, de acum încolo el fiind „în Cristos". Tot aşa, când un ne-evreu îl primeşte pe Mântuitorul, el nu mai este un ne-evreu, un Neam, ci de acum încolo este „în Cristos". Cu alte cuvinte, iudeul credincios şi Neamul credincios, pe care îi separa cândva zidul de vrăjmăşie, sunt acum una în Cristos. Unirea lor cu Cristos îi uneşte necesarmente şi pe ei. Prin urmare, un Om este pacea, exact aşa cum a prezis Mica (Mica 5:5).
Amploarea lucrării Sale la categoria: pacea noastră este descrisă în amănunt în versetele 14-18. Mai întâi este lucrarea unirii, pe care tocmai am descris-o. Adică faptul că El din doi (din evreul credincios şi din ne-evreul credincios) a făcut unu. Ei nu mai sunt creştini iudei sau creştini dintre Neamuri, căci toate deosebirile fireşti, cum ar fi naţionalitatea, au fost răstignite pe cruce.
A doua fază a lucrării lui Cristos ar putea fi definită drept demolare: El a surpat zidul de la mijloc al despărţirii. Desigur, nu a fost un zid în sens literal, ci o barieră invizibilă, pe care o stabilise legea lui Moise, prin poruncile şi rânduielile ce-i separau pe israeliţi de celelalte popoare - separaţie simbolizată şi prin zidul care-i ţinea pe ne-evrei în Curtea Neamurilor, din zona Templului. Pe acest zid s-au afişat avertismente care sunau astfel: „Nici o persoană din alt neam să nu treacă gardul şi bariera ce înconjoară Locul Sfânt. Oricine va fi prins făcând acest lucru va răspunde de moartea care se va abate asupra sa.”