În versetele 11 şi 12 apostolul le aminteşte cititorilor săi că înainte de a fi convertiţi ei erau Neamuri prin naştere şi, prin urmare, proscrişi, în raport cu iudeii. Mai întâi, ei erau dispreţuiţi - cum reiese din faptul că iudeii îi numeau necircumcişi. Asta înseamnă că Neamurile nu aveau în ei acel semn chirurgical care îi marca pe israeliţi ca popor al lui Dumnezeu, cu care El a încheiat un legământ. Termenul de „necircumcişi" era o insultă cu substrat etnic, similar epitetelor atribuite în vremea noastră de unii pentru anumite popoare dispreţuite. Ne putem da seama cât de înţepător era acest termen când îl auzim pe David spunând despre ne-evreul Goliat: „Cine este acest filistean netăiat împrejur, de cutează să sfideze oştirile Dumnezeului Celui viu?" (1Samuel 17:26).

În contrast cu aceştia, iudeii se numeau pe ei înşişi Circumcizia (sau „circumcişii"). Era un nume cu care se mândreau nevoie mare, căci le conferea identitatea de popor ales al lui Dumnezeu pe acest pământ, pus deoparte faţă de toate celelalte naţiuni de pe pământ. Pavel pare să facă excepţie de la această regulă, refuzând să se laude şi spunând că circumcizia lor era făcută doar în carne, de mâna omului. Era doar de natură fizică. Deşi ei aveau semnul exterior de popor cu care Dumnezeu a încheiat un legământ, ei nu posedau şi realitatea lăuntrică a adevăratei credinţe în Domnul. „Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară şi circumcizie nu este aceea care este pe dinafară, în came; ci iudeu este acela care este înăuntru şi circumcizie este aceea a inimii, în duh, nu în literă, şi a cărui laudă este nu de la oameni, ci de la Dumnezeu" (Romani 2:28,29).

Dar fie că iudeii erau sau nu circumcişi în inimă, ideea subliniată de versetul 11 este că în ochii lor ei erau singurul popor ales al lui Dumnezeu, Neamurile fiind dispreţuite de ei. Această vrăjmăşie dintre iudei şi Neamuri a constituit cea mai mare barieră rasială şi religioasă pe care a cunoscut-o vreodată lumea. Iudeul se bucura de o poziţie de mare privilegiu înaintea lui Dumnezeu (Romani 9:4,5). Ne-evreul era însă un străin. Dacă dorea să se închine adevăratului Dumnezeu, în maniera rânduită de El, trebuia realmente să devină un convertit iudeu (vezi Rahav şi Rut). Templul iudeu de la Ierusalim era singurul loc de pe pământ în care Dumnezeu îşi pusese numele şi unde oamenii se puteau apropia de El.

Neamurilor li se interzicea să intre în curţile interioare ale templului, sub pedeapsa cu moartea.

În conversaţia Sa cu femeia ne-evreică din regiunea Tirului şi Sidonului, Domnul Isus a pus la încercare credinţa ei, comparându-i pe iudei cu nişte copii din casă, iar pe Neamuri cu nişte căţei aflaţi sub masă. Ea a recunoscut că nu era decât o căţeluşă, dar a cerut să i se dea firimiturile care cad de la masa copiilor, E de prisos să spunem, că credinţa ei nu a rămas nerăsplătită (Marcu 7:24-30). Aici la Efeseni 2:11 apostolul le aminteşte cititorilor săi că şi ei erau cândva Neamuri şi, prin urmare, dispreţuiţi.