În acest ultim verset din capitolul 1, aflăm cât de apropiată este relaţia dintre Cristos şi biserică, două fiind imaginile prin care este redată aceasta:
(1) Biserica este trupul Său;
(2) Ea este plinătatea Celui care umple totul în toţi.
Nu există nici o relaţie mai apropiată decât aceea dintre cap şi trup, cele două elemente aflându-se într-o unitate vitală, fiind locuite de acelaşi Duh. Biserica este ceata tuturor oamenilor chemaţi din lume, în intervalul dintre Rusalii şi Răpire, mântuiţi prin harul minunat şi bucurându-se de privilegiul unic de a fi trupul lui Cristos. Nici un alt grup de credincioşi din nici o altă eră nu s-a bucurat şi nu se va bucura vreodată de această distincţie unică.
Apoi biserica este definită drept plinătatea Celui ce umple totul în toţi, adică biserica este complementul lui Cristos, care se află pretutindeni şi acelaşi timp. Numim complement ceea ce complementează sau umple golul existent. Implicaţia este că două elemente au fost unite, formând acum un singur tot. După cum trupul este complementul capului, tot aşa biserica este complementul lui Cristos.
Dar pentru ca nu cumva cineva să creadă că în Cristos există vreo incompletenţă sau imperfecţiune, Pavel se grăbeşte să adauge cuvintele plinătatea Celui ce umple totul în toţi. Fiind exclus ca El să aibă nevoie să I se completeze ceva sau să I se adauge ceva. Domnul Isus este chiar El însuşi Cel care umple totul în toţi, Cel care pătrunde întreg universul şi-i asigură toate cele de trebuinţă.
Trebuie să recunoaştem că aceste cunoştinţe depăşesc puterea noastră de pricepere. Trebuie să ne mulţumim doar să admirăm mintea infinit de înţeleaptă şi planul de nepătruns al lui Dumnezeu de a fi creat toate aceste lucruri.