Proslăvirea Mântuitorului este descrisă în continuare ca fiind cu mult mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice autoritate şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Domnul Isus este superior oricărui dregător sau autorităţi, omeneşti sau îngereşti, de acum şi din veci.
În locurile cereşti există diverse ranguri de fiinţe îngereşti, unele rele, altele bune, fiecare cu gradul său propriu de putere. Unele, de pildă, ar putea fi corespondenţele funcţiilor omeneşti de preşedinte, guvernator, primar sau consilier. Indiferent cât de mare este domnia, autoritatea, puterea şi stăpânirea lor, Cristos este cu mult mai presus de toate acestea.
Şi asta nu e doar pentru actuala epocă în care trăim, ci şi în cea viitoare, adică literalmente Domnia de o Mie de ani a lui Cristos pe pământ. Atunci El va fi Rege peste toţi regii şi Domn peste toţi domnii. El va fi preamărit şi înălţat peste toate fiinţele create, de la această regulă nefăcându-se nici o excepţie.