Urmează salutul adresat de apostol sfinţilor. Fiecare cuvânt al său este încărcat de semnificaţie spirituală - spre deosebire de multe din salutările golite de sens pe care le folosim de multe ori în vremea de azi.

Har înseamnă ajutorul divin pentru viaţa de zi cu zi. Cititorii lui Pavel au fost deja mântuiţi prin harul lui Dumnezeu - adică bunăvoinţa nemeritată, manifestată de El către cei pierduţi. Acum ei aveau nevoie de tărie de la Dumnezeu pentru a face faţă problemelor, încercărilor şi întristărilor vieţii. Or, tocmai asta le oferă apostolul aici.

Pace înseamnă un duh liniştit şi odihnit în toate împrejurările schimbătoare ale vieţii. Sfinţii experimentaseră deja pacea cu Dumnezeu când au fost convertiţi. Dar acum, zi de zi, ei aveau nevoie de pacea lui Dumnezeu - adică calmul, seninătatea şi starea de odihnă ce nu depinde de împrejurări şi care decurge din faptul că toate lucrurile I le aducem lui Dumnezeu în rugăciune (Efeseni 4:6,7).

E demn de remarcat că harul este primul, pacea venind după aceea - asta a fost din totdeauna ordinea corectă. Numai după ce harul s-a ocupat de chestiunea păcatului poate cunoaşte cineva pacea. Şi numai prin tăria nemeritată pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu, zi de zi, poate credinciosul să trăiască experienţa păcii, să guste pacea desăvârşită, în toate stările schimbătoare ale vieţii.

Harul (charis) era un termen grec caracteristic. Iudeii folosesc termenul pace (şalom în ebraică) ca formă de salut (cum procedează şi mulţi creştini din România, n.tr.). Fuzionând cei doi termeni, avem evanghelia în miniatură, pentru toată lumea.

Când îi unim avem, de asemenea, adevărul bisericii nou testamentele, pe care Pavel o prezintă atât de plenar în Efeseni - anume că atât iudeii credincioşi, cât şi Neamurile credincioase formează un singur Trup în Cristos.

Harul... şi pacea vin de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos. Pavel nu a ezitat să-L aşeze pe Domnul Isus la acelaşi nivel, pe treaptă de egalitate cu Dumnezeu Tatăl. Apostolul îl onora pe Fiul la fel de mult ca pe Tatăl. Tot aşa trebuie să procedăm şi noi (Ioan 5:23).

Să nu trecem cu vederea minunata sintagmă: Dumnezeu Tatăl nostru. Cuvântul Dumnezeu, luat separat, ar putea transmite impresia Unuia care este infinit de departe de noi şi inabordabil, sus de tot. Pe de altă parte, Tată se referă la Cel care este apropiat de noi, accesibil, chiar intim. Unind cei doi termeni prin pronumele nostru, avem adevărul cutremurător de mare că Dumnezeul măreţ, cel care străbate veşnicia, este, în acelaşi timp, Tatăl tuturor celor care s-au născut din nou prin credinţa în Domnul Isus.

Titlul complet al Mântuitorului este Domnul Isus Cristos. Ca Domn, El este Stăpânul nostru absolut, cu drepturi depline asupra tot ceea ce suntem şi avem noi. Ca Isus El este Mântuitorul nostru de păcat. Ca Cristos El este Profetul, Preotul şi Regele nostru divin rânduit. Ce bogăţie de adevăr etalează numele Lui pentru orice ureche pregătită să audă!