Ce privilegiu este să putem arunca o privire asupra vieţii de rugăciune a unui om al lui Dumnezeu! De fapt, găsim două asemenea prilejuri în această epistolă: aici şi la 3:14-21. Aici rugăciunea este înălţată spre Dumnezeu pentru iluminarea lor spirituală; în pasajul menţionat ea este rostită în scopul întăririi lor spirituale. Aici rugăciunea este adresată lui Dumnezeu; acolo ea se adresează Tatălui. Dar în toate cazurile rugăciunile lui Pavel erau necurmate, concrete şi axate pe nevoile reale ale oamenilor. Aici rugăciunea se adresează Dumnezeului Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei. Sintagma Tatăl slavei ar putea însemna că Dumnezeu este fie:

1. Izvorul sau sursa oricărei glorii,

2. Cel căruia I se cuvine toată slava,

3. Tatăl Domnului Isus, care este manifestarea slavei lui Dumnezeu;

Rugăciunea continuă, cerând să li se dea duhul înţelepciunii şi descoperirii în cunoaşterea Lui. Duhul Sfânt este Duhul înţelepciunii (Isaia 11:2) şi al descoperirii (1Corinteni 2:10). Dar întrucât în fiecare credincios locuieşte Duhul Sfânt, nu e posibil ca Pavel să se fi rugat ca cititorii săi să primească Persoana Duhului Sfânt ci mai degrabă ca ei să primească o măsură deosebit de mare de luminare din partea lui.

Descoperirea (sau revelaţia) se referă ta transmiterea cunoştinţei; înţelepciunea are de a face cu folosirea corectă a cunoştinţei în viaţa noastră. Apostolul nu se gândeşte la cunoştinţă în general, ci la un anumit fel de cunoştinţă (epignosis în greacă), adică cunoaşterea Sa. El doreşte ca cititorii săi să aibă o cunoaştere profundă, spirituală şi obţinută prin propria lor experienţă despre Dumnezeu - o cunoaştere care nu se poate dobândi prin capacitatea intelectuală, ci numai prin lucrarea gratuită a Duhului, cum explică şi Dale:

„Aceşti creştini efeseni primiseră deja luminarea divină, căci altfel nu ar fi devenit creştini. Dar Pavel s-a rugat ca Duhul Divin, care locuia în ei, să le dea posibilitatea să vadă mai desluşit, mai clar şi mai profund, aşa încât puterea, dragostea şi măreţia Divină să le fie descoperite mai deplin. Şi poate că în zilele acestea în care oamenii fac descoperiri rapide în domenii inferioare ale gândirii, descoperiri atât de fascinante şi de palpitante, încât ai zice că tind să rivalizeze cu manifestarea lui Dumnezeu in Cristos, suscitând până şi interesul creştinilor, se constată tot mai mult nevoia ca biserica să se roage ca Dumnezeu să-i dăruiască „duhul înţelepciunii şi descoperirii"; dacă ni s-ar da răspuns la această rugăciune, nu am mai fi copleşiţi de cunoştinţele ce privesc „lucrurile văzute şi trecătoare", ci toate acestea ar păli în faţa slavei transcendente a „lucrurilor nevăzute şi veşnice."