În pasajul anterior, de la versetul 3 la 14 (totul fiind o singură frază în textul original grec!), apostolul a trecut în revistă triumfătorul program al lui Dumnezeu, din veşnicie până în viitor. În acest proces, el s-a referit la câteva dintre cele mai înălţătoare gânduri care pot ocupa mintea noastră, gânduri atât de măreţe încât acum Pavel le împărtăşeşte ascultătorilor săi povara adâncă ce o resimţea el în rugăciunile sale, fiind convins că trebuie să-i poarte mereu în rugăciune ca ei să poată fi luminaţi cu privire la aceste concepte atât de măreţe. Dorinţa lui fierbinte pentru ei este ca ei să poate aprecia slăvitele privilegii pe care le au în Cristos şi extraordinara putere de care a fost nevoie ca Cristos să fie dat bisericii în calitatea Sa de căpetenie peste întreaga creaţiune.

Cuvintele de aceea de la începutul paragrafului trec în revistă tot ceea ce a făcut Dumnezeu şi va face pentru cei ce sunt membri ai trupului lui Cristos, aşa cum se arată în versetele 3-14.

După ce am auzit despre credinţa voastră în Domnul Isus şi dragostea voastră pentru toţi sfinţii. Tocmai după ce a primit aceste informaţii, a fost asigurat Pavel că cititorii epistolei sale sunt posesori ai binecuvântărilor spirituale pe care tocmai le-a descris, fiind astfel îndemnat să se roage pentru ei. Credinţa lor în Domnul Isus le-a adus în vieţile lor minunea mântuirii. Dragostea lor pentru toţi sfinţii a demonstrat realitatea transformatoare a convertirii lor.

Acei cărturari ai Bibliei care susţin că epistola de faţă nu a fost adresată exclusiv efesenilor citează acest verset în sprijinul teoriei lor. Pavel se referă aici la faptul că a auzit despre credinţa cititorilor săi - ca şi când nu s-ar fi întâlnit niciodată cu ei. Dar în realitate el petrecuse cel puţin trei ani la Efes (Fapte 20:31). Prin urmare, aceşti cercetători susţin că Epistola a fost expediată la mai multe adunări locale, între care se numără şi Efesul.

Din fericire, chestiunea nu afectează cu nimic învăţămintele pe care le putem trage din acest verset. De pildă, vedem că Domnul este prezentat ca adevăratul obiect al credinţei: credinţa voastră în Domnul Isus. Nu ni se spune să credem într-un „crez", într-o biserică sau în creştini. Credinţa mântuitoare este doar în Cristos cel înviat şi înălţat la cer, unde este acum preamărit la dreapta lui Dumnezeu.

O altă învăţătură pe care o desprindem este cea cuprinsă în sintagma: dragostea voastră pentru toţi sfinţii. Dragostea noastră nu trebuie să se mărginească doar la cei din grupul nostru, ci trebuie să se reverse peste toţi cei ce au fost curăţiţi prin sângele lui Cristos, către toată casa credinţei.

A treia învăţătură o găsim în combinaţia cuvintelor credinţă şi dragoste. Unii oameni spun că au credinţă, dar este greu să găseşti vreo fărâmă de dragoste în viaţa lor. Alţii susţin că au multă dragoste, dar sunt nepăsători faţă de nevoia de a avea credinţă în Cristos. Adevăratul creştinism îmbină învăţătura sănătoasă cu trăirea sănătoasă.