În continuare Solomon decide că este mai bine să te duci într-o casă de jale (la o înmormântare), decât să te îndopi la un banchet. Moartea este sfârşitul tuturor oamenilor şi când suntem confruntaţi cu ea în cazul altora, facem dintr-odată bilanţul şi ne gândim la propria noastră plecare spre cele veşnice.

Fiecare persoană cu scaun la cap trebuie să ţină seama de realitatea morţii şi să posede o filozofie de viaţă care să-i permită să înfrunte acea clipă inevitabilă cu seninătate. Evanghelia ne vorbeşte despre Mântuitorul, care, prin intermediul morţii, l-a nimicit pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi care îi izbăveşte pe toţi cei care, prin frica de moarte, sunt toată viaţa ţinuţi în robie (Evrei 2:14-15).