Avem o expresie „Acum am văzut totul" când asistăm la situaţii neaşteptate, paradoxale, la surprize cu totul şi cu totul ieşite din comun. Acesta pare să fie sensul celor spuse de Solomon aici. În cursul vieţii lui deşarte, el a văzut toate felurile de contradicţii. El a văzut oameni drepţi murind în tinereţe şi pe cei răi ajungând la bătrâneţe.