Există o crudă ironie în viaţă, ce-i apasă din greu pe oameni. Este vorba de omul căruia Dumnezeu i-a dăruit tot ce-şi poate dori inima lui pe planul averilor şi al bogăţiilor, împreună cu onoare, dar, din nefericire, Dumnezeu nu-i dă şi capacitatea de a se bucura de aceste lucruri. Observaţi că Solomon nu-L blamează pe Dumnezeu pentru faptul că l-a deposedat de capacitatea de a se bucura de bogăţiile sale. Apoi o moarte prematură îl văduveşte pe om de capacitatea de a se bucura de bogăţiile sale. El lasă toate bunurile sale unui străin, iar nu fiului său ori unei rude apropiate. Desigur toate acestea fac ca viaţa să pară lipsită de sens sau o maladie malignă.