Robert Burns a spus: „Lipsa de omenie a omului faţă de om îi face pe mii de oameni să plângă!" Oamenii sensibili din toate veacurile au fost întristaţi la vederea asupririi dezlănţuite de oameni împotriva semenilor lor. Şi pe Solomon acest lucru l-a chinuit. A fost întristat să vadă lacrimile celor asupriţi, puterea asupritorilor lor şi faptul că nu s-a găsit nimeni care să vină în ajutorul celor călcaţi în picioare. Privind lucrurile din această perspectivă, se părea că „Adevărul era de-a pururea pe eşafod, nedreptatea veşnic întronată." El nu vedea că „dincolo de marele necunoscut stă Dumnezeu în mijlocul umbrei, veghind asupra copiilor Săi." (Sau cum spune cântarea românească: „că dincolo de nor e-un soare mai dulce şi mai strălucitor," n.tr.)