Există un timp în care te naşti. Persoana în cauză nu are nici un cuvânt de spus în această privinţă şi chiar părinţii săi trebuie să aştepte nouă luni până când se încheie ciclul normal al naşterii.
Există apoi şi un timp când trebuie să mori. Timpul alocat omului este de şaptezeci de ani, conform psalmului 90:10, dar chiar dacă nu în toate cazurile se respectă acest interval, se pare că moartea este o întâlnire prestabilită pe care omul n-o poate evita.
Este adevărat că Dumnezeu ştie dinainte când se va sfârşi viaţa noastră pe acest pământ, dar pentru creştin acest lucru nu este nici morbid, nici fatalist. Ştim că suntem nemuritori până când ne vom fi sfârşit lucrarea. Şi deşi moartea este o posibilitate, nu este o certitudine. Nădejdea fericită a revenirii lui Cristos Îl inspiră pe credincios să-L aştepte pe Mântuitorul, mai degrabă decât pe antreprenorul de pompe funebre. După cum s-a exprimat foarte plastic Peter Peli: „eu nu-l aştept pe undertaker, ci-l aştept pe uppertaker" (Joc de cuvinte, în care undertaker, antreprenor de pompe funebre, înseamnă textual „cel care te duce jos" iar uppertaker. „cel are te duce sus. n.tr.)
Săditul îşi are timpul lui şi smulgerea celor sădite timpul ei. Cu aceste cuvinte, Solomon pare să acopere întregul domeniu al agriculturii, strâns legat de anotimpurile anului (Geneza 8:22). Eşecul de a respecta timpul potrivit pentru sădit şi seceriş are drept consecinţă un dezastru financiar.