În ultimele versete ale capitolului 3, Predicatorul se ocupă de tema morţii, pe care o vede în culori sumbre, ca una care strică tot cheful, punând capăt ambiţiilor oamenilor, străduinţelor şi plăcerilor lor. El concepe moartea ca şi când noi nu am avea o Biblie care să ne lumineze în această privinţă. Observaţi că îşi introduce concepţiile prin cuvintele: „Am zis în inima mea." Nu se pune problema în termenii a ceea ce i-a descoperit Dumnezeu, ci cum a perceput el acest lucru în mintea sa. Este modul său de a gândi sub soare. Prin urmare, acesta nu e un pasaj din care să putem construi o doctrină adecvată a morţii şi vieţii de apoi. Şi totuşi exact asta încearcă multe culte false să facă, folosind versetele acestea în sprijinul învăţăturilor lor eronate privitoare la un presupus somn al sufletului şi o aşa-zisă anihilare a morţilor răi. În realitate dacă vom studia cu atenţie pasajul în speţă vom constata că Solomon nu a promovat nici una din aceste concepţii. În esenţă, ceea ce spune Solomon este că Dumnezeu îl încearcă pe om prin viaţa scurtă a acestuia pe pământ, pentru a-i arăta cât de slab şi de trecător este - asemenea animalelor. Dar afirmă oare Solomon că omul nu e mai bun decât animalele?